Povestea lui Nicolae Pisoski, botoșăneanul fără de care probabil Alexandru Ioan Cuza ar fi rămas un personaj anonim în istoria României, este una fascinantă, plină de curaj, loialitate și sacrificiu. Născut în 1816 în târgul Botoșanilor, Pisoski provenea dintr-o familie boierească de origine poloneză, cu domenii întinse în nordul Moldovei.
Colonel revoluționar, erou al evenimentelor de la 1848 și artizan al Unirii din 1859, Pisoski și-a legat viața și destinul de cel al lui Alexandru Ioan Cuza, devenind nu doar aghiotantul său, ci și protectorul său neobosit.
Un revoluționar pregătit pentru marile înfăptuiri
Nicolae Pisoski și-a început cariera militară în slujba Moldovei, devenind cunoscut pentru curajul său și spiritul justițiar. În 1848, s-a alăturat mișcărilor revoluționare pașoptiste, unde și-a câștigat reputația de lider ferm și neînfricat. Deși mișcările revoluționare au fost suprimate, Pisoski nu și-a abandonat idealurile. Revenit în țară, a început să lucreze din umbră pentru realizarea unui proiect îndrăzneț: unirea Moldovei și Țării Românești sub un singur domnitor.
Momentul decisiv din sala „Elefant”
La 3 ianuarie 1859, în sala „Elefant” a actualului Muzeu de Istorie Naturală din Iași, s-a desfășurat o ședință crucială a Partidei Naționale. Scopul era desemnarea unui candidat pentru tronul Moldovei, dar dezbinarea dintre membrii acesteia amenința să transforme întâlnirea într-un eșec. În acest context tensionat, Nicolae Pisoski a preluat inițiativa, cerând ferm să se facă liniște. Disputele dintre susținătorii diferiților candidați – precum Costache Negri sau Vasile Alecsandri – păreau de nerezolvat.
Într-un gest neașteptat, Pisoski i-a făcut semn lui Lascăr Rosetti să încuie ușile sălii, izolând participanții. „Nimeni nu pleacă de aici până nu luăm o decizie!”, ar fi declarat colonelul. Apoi, propunerea sa a venit cu o claritate imposibil de ignorat: Alexandru Ioan Cuza.
„Dacă nu-l alegeți pe Cuza, vă tai pe toți aici!”
Deși Pisoski își expusese preferința, jumătate dintre membrii Partidei Naționale ezitau. Fără a ezita, colonelul a scos sabia din teacă și i-a somat pe cei prezenți să accepte propunerea: „Dacă nu-l alegeți pe Cuza domn, eu vă tai pe toți aici! Ați înțeles? De aici nu iese nimeni nebetegit dacă nu alege cum spun eu!”, potrivit mărturiilor contemporane.
Sub presiunea impusă de Pisoski, alegerea a fost făcută. La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost desemnat domnitor al Moldovei. Istoricii botoșăneni povestesc că, imediat după acest succes, Pisoski a plecat călare spre București, cu mult înaintea delegației oficiale, pentru a asigura succesul lui Cuza și în Țara Românească. La 24 ianuarie 1859, sub presiunea mulțimii și cu sprijinul politic al Partidei Naționale, Cuza a fost ales domnitor al Principatelor Unite.
Loialitatea fără margini față de Cuza
După unirea celor două principate, Nicolae Pisoski a devenit aghiotantul personal al domnitorului. El nu a fost doar un simplu ofițer de încredere, ci și un prieten apropiat, protector și sfătuitor. Istoricii subliniază că Pisoski și-a asumat rolul de a-l apăra pe Cuza de orice pericol, fie el fizic sau politic.
Un episod celebru din viața lui Cuza, povestit în legendele locale, ilustrează devotamentul lui Pisoski. Se spune că domnitorul, deghizat în negustor, a fost reținut de călugării Mănăstirii Vorona, supărați că acesta intrase pe domeniile lor fără permisiune. Închis în beciurile mănăstirii și amenințat cu biciuirea, Cuza a fost salvat de Pisoski, care a condus un mic detașament de gardă pentru a-l elibera.
Un protector al imaginii domnitorului
În timpul domniei lui Cuza, Pisoski a jucat un rol-cheie în protejarea imaginii acestuia. Domnitorul era cunoscut pentru patimile sale – jocul de cărți și relațiile galante – iar Pisoski avea grijă ca aceste slăbiciuni să nu devină subiecte de scandal. Uneori, recurgea la mită sau chiar la forță pentru a preveni incidentele compromițătoare.
Această loialitate neclintită l-a însoțit pe Cuza până la finalul vieții. După abdicarea sa forțată în 1866, Pisoski l-a însoțit în exil, continuând să-i fie alături până la moartea sa.
Un erou modest, apreciat de contemporani
Nicolae Pisoski a fost apreciat nu doar de Cuza, ci și de personalități marcante ale vremii. Vasile Alecsandri, prieten apropiat, îl poreclise cu afecțiune „Moș Pisoi”, un apelativ care reflecta atât respectul, cât și afecțiunea pe care o inspira.
Deși nu și-a dorit niciodată gloria, Pisoski a rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanți artizani ai Unirii și ca un exemplu de loialitate și sacrificiu. Fără intervenția sa hotărâtă, Alexandru Ioan Cuza ar fi rămas un personaj secundar, iar Unirea Principatelor ar fi rămas doar un ideal.
Astfel, Pisoski rămâne un simbol al dedicării pentru un ideal național, un erou care, din umbră, a scris o pagină esențială din istoria României.
