În nordul județului Botoșani, în apropierea orașului Darabani, se află un loc legendar și un monument natural remarcabil. Este vorba despre o poiană străjuită de trei stejari vechi de peste 500 de ani, despre care legendele spun că ar fi fost sădiți personal de Ștefan cel Mare, după ce s-a întors dintr-o bătălie cu tătarii.
Poiana Teioasă, situată la aproape 80 de kilometri de municipiul Botoșani, se găsește lângă Darabani, cel mai nordic oraș al României. Pentru a ajunge la această poiană, trebuie parcurs un drum de pământ, dificil accesibil, ce șerpuiește pe malurile Prutului. În mijlocul câmpurilor arse de soare vara și bătute de vânturi sau acoperite de zăpezi iarna, se înalță falnică una dintre cele mai vechi păduri din Moldova. Pădurarii și personalul Ocolului Silvic din Darabani spun că Teioasa, cum este cunoscută pădurea de localnici, are o vechime de peste 500 de ani.
Părinții tuturor copacilor din această pădure sunt trei stejari uriași, pe care câțiva oameni cu brațele deschise îi pot cuprinde doar cu greu. Coronamentul lor se înalță spre cer la peste 30 de metri, formând în mijlocul lor o poiană umbroasă, perfectă pentru popasuri în zilele caniculare. Acești arbori uriași, cu trunchiuri și crengi gigantice, formează un veritabil bivuac natural. Oamenii locului îi privesc cu respect și teamă, mângâindu-le cu afecțiune scoarța bătrână. “Au văzut multe veacuri, mulți voievozi și multe popasuri de armate. Locul ăsta este plin de povești,” declara acum ceva timp Dumitru Silion, un bătrân din Darabani, care servește drept ghid voluntar pentru toți cei care doresc să vadă stejarii.
Conform tradiției locale și mărturiilor istorice, se spune că însuși Ștefan cel Mare ar fi plantat acești stejari cu mâna sa acum 545 de ani. Această poveste este strâns legată de o campanie militară desfășurată de voievod peste Prut.
În vara anului 1470, hanul tătar Mamac, care își avea sălașurile pe Volga, a inițiat o incursiune prădătoare spre Moldova, ajungând până la Nistru. Armata tătară a fost împărțită în trei coloane, fiecare cu misiunea de a jefui în direcții diferite: prima coloană s-a îndreptat spre Jîtomîr (în Ucraina de astăzi), a doua spre Terebovlea (tot în Ucraina de astăzi, dar pe atunci parte a Poloniei), iar a treia a fost trimisă în nordul Moldovei.
Coloana tătară care a atacat Moldova era cea mai numeroasă și era condusă de fiul și fratele hanului Mamac. Invazia a fost devastatoare, așa cum a consemnat și cronicarul Grigore Ureche în “Letopisețul Țării Moldovei”: „Ridicatu-s-a multă mulțime de oaste tătărească și au intrat în țară să prade“. Nomazii tătari au provocat distrugeri severe, dar au fost în cele din urmă respinși de cavaleria moldovenească. Istoricul Nicolae Iorga menționează contingente de arcași moldoveni călare care i-au alungat pe tătari peste Prut.
Ștefan cel Mare a decis să avanseze în teritoriul Basarabiei de astăzi, în fruntea oștilor sale. În locul numit Lipnic, o localitate situată în raionul Ocnița din Republica Moldova, lângă o dumbravă, Ștefan și armata sa au surprins grosul oștilor tătare conduse de fiul și fratele hanului Mamac. Pe 20 august 1470, a avut loc bătălia de la Lipnic, unde armata tătarilor a fost zdrobită de moldoveni. Cronicarul Jan Dlugosz scrie că fiul hanului Mamac a fost decapitat de însuși Ștefan cel Mare, iar numeroși prizonieri tătari au fost trași în țeapă.
După această victorie răsunătoare, Ștefan cel Mare și oștile sale au pornit spre casă, traversând ținuturile Moldovei. Pe drumul de întoarcere, voievodul a ajuns în zona Darabaniului de astăzi. La acea vreme, poiana Teioasa nu exista, iar locul era un câmp deschis, expus unei călduri toride. Se spune că Ștefan, însoțit de o armată numeroasă și de prăzile de război capturate de la tătari, a fost nevoit să facă un popas în acest loc.
„Ștefan a urmat la întoarcere linia Prutului și a trecut pe la vadurile din apropierea Darabaniului, pentru ca mai apoi să coboare pe drumul domnesc de la Dorohoi către Suceava. Era însoțit de o oaste mare și prăzi de la tătari. A făcut popasul pe locul poienii de astăzi. Pe atunci era câmp deschis și o căldură ucigătoare, ca în luna lui august. Se spune că atunci Ștefan a trimis oameni la cea mai apropiată pădure să aducă patru stejari tineri sau puieți. Odată ce au fost aduși, voievodul i-a plantat cu mâna lui, pentru ca oamenii care mai trec pe acolo să nu mai sufere urgia căldurii, cum a suferit el“, explică istoricul Dumitru Haha din Darabani.
Au trăit 500 de ani şi mai au de trăit 300 de ani
Istoricii locali spun că există şi adevăr istoric în povestea stejarilor plantaţi de Ştefan cel Mare la Poiana Teioasă. Aceştia au fost iniţial patru, dar astăzi au rămas trei. Unul dintre stejari a fost trăznit în urmă cu 20 de ani şi apoi a putrezit, prăbuşindu-se în urmă cu 10 ani. „Dacă se observă cu atenţie felul cum sunt poziţionaţi stejarii din Poiana Teioasă, se vede clar că au fost plantaţi în aşa fel încât să formeze un patrulater. Este greu de crezut că stejarii au crescut de la sine în această formă“, a declarat pentru Adevarul istoricul Dumitru Haha.
Totodată, localitatea Darabani nu exista în vremea lui Ştefan cel Mare, cea mai veche atestare fiind din anul 1546, din timpul domniei lui Petru Rareş. Istoricul susţine că ţinuturile Darabaniului erau un uriaş platou agricol în timpul domniei lui Ştefan, iar drumurile oştirilor către şi dinspre capitala Moldovei în ţinuturile stăpânite la acea vreme de Polonia sau Moldova (în funcţie de raportul de forţe) treceau pe locul unde se află astăzi Poiana Teioasă, ţinând malul Prutului pentru aprovizionare cu apă şi mai apoi tăind câmpiile bogate în furaj către Suceava.
Mai mult decât atât, pădurarii confirmă faptul că stejarii au o vechime de aproximativ 500 de ani. Conform anexei numărul 3 din H.C.J nr.170/2010 privind unele măsuri pentru protecţia ariilor naturale protejate de interes judeţean, a parcurilor dendrologice, a arborilor monumente ale naturii, a florei şi faunei sălbatice, cei trei stejari din Poiana Teioasă sunt declaraţi monumente ale naturii, confirmându-se oficial vechimea acestora. Aceştia sunt sănătoşi, confirmă pădurarii, şi ar mai avea de trăit încă mai bine de 300 de ani.
Puţină lume ştia de Poiana Teioasă, cu cei patru, apoi trei stejari seculari, pentru că ea nu a fost pusă în valoare din punct de vedere turistic. De altfel, se spune că şi cel de-al patrulea stejar ar fi putut fi salvat dacă se intervenea pentru susţinerea lui. Poiana a fost amenajată turistic şi protejată abia în anul 2014. Atunci, la iniţiativa Asociaţiei Nord, formată în special din oameni de cultură din Darabani, printre care şi Alex Teişanu, fiul poetului Victor Teişanu din Botoşani, poiana a devenit monument istoric şi punct turistic.
Şi-au dat avizul şi Ocolul Silvic Darabani, care a confirmat importanţa stejarilor şi vechimea lor, dar şi Primăria din Darabani. La toaletarea copacilor şi amenajarea locului au contribuit voluntar biroul de peisagistică OPNA Landscape Culture din Cluj-Napoca, studenţi la arhitectură din Bucureşti şi Cluj, dar şi elevi din Darabani. „Am reuşit să toaletăm zona, să instalăm porţile de trecere, semnele de direcţionare, aleile şi băncile din grinzi. Vom planta şi gardul viu care va împărţi mai bine spaţiul în poiană şi care-i va da aerul unei încăperi speciale, unde poţi să admiri în tihnă măreţia stejarilor. Sperăm să putem consolida şi drumul de acces către poiană, cu sprijinul Primăriei Darabani şi al unor oameni de afaceri din localitate“, a declarat în trecut pentru Adevarul Alex Teişanu, co-fondator al Asociaţiei Nord. Important de ştiut pentru vizitatori: zona este frecventată şi de mistreţii care se hrănesc cu ghindele stejarilor seculari.
