Satul Hlipiceni din județul Botoșani a devenit renumit pentru “minunea” apei care izbucnește dintr-o țeavă din adâncurile pământului, arzând ca o torță. Specialiștii afirmă că această apă este excelentă pentru tratarea reumatismului și a altor afecțiuni osoase. Cu toate acestea, autoritățile locale au lăsat “focul viu”, cum îi spun localnicii, să fie sufocat de gunoaie.
Aproape de granița României cu Republica Moldova, la 40 de kilometri de municipiul Botoșani, se găsește o adevărată minune a naturii. În satul Hlipiceni, din comuna cu același nume, se află un izvor misterios pe care oamenii îl numesc “Focul Viu” sau “Izvorul Tămăduitor”.
Din adâncurile pământului, printr-o țeavă situată la marginea unui câmp plin de gunoaie, iese o apă care pare să fiarbă și se aprinde ca o torță în contact cu aerul. Apoi, se varsă în râul Jijia, aflat la câțiva pași de gura izvorului. Localnicii se tem de această apă, dar, în mod ironic, o folosesc.
Nea Gheorghe și “focul viu”
Nea Gheorghe, un sătean de 40 de ani din Hlipiceni, folosește apa din “focul viu” când are dureri de spate. “Mă dau pe spate cu ea, pe la încheieturi. O tragem în vase, când este umed afară și se mai oprește flacăra. Doamne, ce mai alină toate durerile. Nu știm dacă este de la cel rău sau de la cel bun, dar este mare dar. Mă prind dureri de la munca câmpului. De la treabă și pe ploaie și pe frig”, spune el. Pentru săteni, apa care arde, “focul viu” sau “izvorul tămăduitor” rămâne un mare mister.
Descoperit de comuniști în căutarea petrolului
Povestea “focului viu” începe după terminarea războiului, mai precis în 1946, când o echipă de geologi și specialiști în zăcăminte petroliere a venit la Hlipiceni să caute petrol. Au forat adânc, dar au oprit imediat lucrările, fiindcă unul dintre utilaje s-a defectat. Lucrările au fost reluate în 1960, însă nu a fost găsit petrol. Forajele au fost reluate pentru a treia oară în 1990, dar din nou nu a fost găsit petrol. Geologii au descoperit însă altceva, la aproape 200 de metri adâncime.
“Nu știu de unde știau ei că ar fi petrol aici, probabil aveau studiile lor făcute. Oricum, în loc de petrol, la forare, la o adâncime de peste 200 de metri, au dat peste un izvor ciudat, plin cu apă sulfuroasă. Au tras țeavă prin pământ și l-au scos la suprafață. Prima dată a ieșit la suprafață în perioada comunistă, dar cel mai bine a fost evidențiat la săpăturile din 1990”, spune Marian Luchian, primarul comunei Hlipiceni.
Miracolul apei arzătoare
Miracolul s-a produs abia când apa a țâșnit la suprafață. La contactul cu aerul, apa ardea, flăcări ieșind din țeava montată de muncitori. Sătenii stăteau și își făceau cruci. “Doamne, ce sperietură am tras. Ne uitam, când săpau acolo, cu utilajele. Ieşea bolborosind aşa din pământ şi ardea, cu flăcări adevărate”, își amintește Maria Stănică, o femeie de 75 de ani din Hlipiceni.
Apa miraculoasă pentru reumatism
După forajele din perioada comunistă și cele de la începutul anilor ’90, au mai trecut aproape 20 de ani până când “focul viu” a fost luat în seamă de autorități. Apa ardea, sătenilor le era frică, dar o foloseau cu încredere, după ce un bătrân din sat le-a povestit că îi face bine la încheieturile bolnave. Practic, sătenii din Hlipiceni aveau propriul izvor balneoclimateric unde își ameliorau crizele de reumatism.
Oficial, însă, “izvorul de foc” de la Hlipiceni nu era cunoscut. Abia după 2010, autoritățile locale din Hlipiceni au început să facă demersuri. Prima dată au prelevat probe de la izvor și le-au trimis la Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie din București. Rezultatele au fost uimitoare.
Chiar dacă specialiștii confirmă valoarea apei sulfuroase de la Hlipiceni și au informat autoritățile locale că au pe mână o resursă extrem de valoroasă, “focul viu” continuă să fie doar o legendă locală. Mai mult decât atât, “focul viu” riscă să fie sufocat de gunoaie. Autoritățile locale ridică din umeri și spun că nu sunt bani. În urmă cu doi ani, un agent economic intenționa să deschidă o fermă de broaște lângă apă, fiindcă acestea prosperă în mediul sulfuros, dar nu s-a mai întors.
Apa arde în contact cu aerul
Până când “focul viu” va fi valorificat de autorități, sătenii sunt cei care beneficiază de proprietățile curative ale izvorului. Vara, aceștia aduc butoaie și duc acasă apă, în care fac baie. Vin chiar și oameni din alte județe. “Văd mașini cu număr de Iași, de Suceava. Am mai întrebat oameni și mi-au spus că vin de la Iași, că au auzit că aici ar fi un izvor tămăduitor. Încarcă bidoane întregi, când este umed afară și nu arde flacăra. Sunt care aduc și butoaie”, spune viceprimarul din Hlipiceni. Până când un investitor va decide să valorifice “focul viu” de la Hlipiceni sau autoritățile locale vor găsi o soluție, izvorul miraculos străbate un câmp plin de gunoaie, din aceeași țeavă montată acum 20 de ani de niște muncitori veniți să caute petrol.
