Botoșăneanul George Enescu, unul dintre cei mai mari muzicieni români, a trăit o viață marcată de o poveste de iubire tumultuoasă, care i-a influențat profund existența. Relația sa cu Maruca, Prințesa Cantacuzino, a fost o sursă de suferință și de pasiune, dar și de obstacole care au pus la încercare sufletul artistului. Enescu a murit pe 4 mai 1955, departe de România, după ce viața sa a fost chinuită de o iubire ce nu a fost niciodată pe deplin împărtășită.
La începutul carierei sale, George Enescu a beneficiat de sprijinul a două femei importante – o prințesă și o regină. Principesa Elena Bibescu, amfitrioana unui renumit salon artistic parizian, l-a ajutat să își facă debutul fulminant în capitala Franței. În același timp, în România, regina Elisabeta (cunoscută și sub pseudonimul literar Carmen Sylva), soția regelui Carol I, l-a sprijinit și l-a invitat la diverse evenimente de la Peleș și Palatul Regal. În cadrul acestor cercuri de elită, Enescu a cunoscut-o pe Maruca, femeia care avea să îi schimbe viața.
Prima lor întâlnire a avut loc în seara în care Poema română era interpretată pentru prima dată la Ateneu. La acea vreme, Maruca Rosetti Tescanu avea 19 ani și era deja căsătorită de aproape un an cu prințul Mihai (Mişu) Cantacuzino. Întâlnirea lor a fost scurtă, iar conversația s-a terminat rapid. Deși nu se știe dacă Enescu s-a îndrăgostit de ea în acel moment, este clar că povestea lor a început câțiva ani mai târziu, când s-au reîntâlnit la Peleș.
„Bărbat, zeu sau demon?”
Maruca își amintește prima lor întâlnire ca pe un moment plin de intensitate, descriind-o în memoriile sale Lumini și umbre. „Bărbat, zeu sau demon?”, se întreba ea, fascinată de prezența lui Enescu. Cei doi au rămas împreună până dimineața, iar de atunci a început o relație plină de pasiune, dar și de conflicte. Maruca, în vârstă de 28 de ani la acea vreme, avea doi copii dintr-o căsătorie lipsită de iubire, iar relația ei cu Enescu a fost marcată de orgolii și reproșuri. Deși își dorea să divorțeze de Mișu Cantacuzino, Maruca mărturisește că nu avea intenția de a se căsători cu Enescu, ci doar de a-și recăpăta libertatea.
Dragostea dintre cei doi a fost intensă și devastatoare. Enescu a curtat-o pe Maruca chiar sub privirile soțului ei, în Palatul Cantacuzino, unde era cunoscut statutul său de „pretendent” al prințesei. Cu toate acestea, Mișu a refuzat să divorțeze, iar Enescu a trebuit să accepte această situație, mulțumindu-se cu o relație secretă.
Chiar și după ce Enescu și-a reluat cariera internațională, iubirea lor a continuat, cu scrisori pline de dor trimise de muzician. În 1928, Mișu Cantacuzino a murit într-un accident de mașină pe Valea Prahovei, iar Maruca a devenit liberă. Totuși, moartea soțului ei nu a adus liniște pentru Enescu, deoarece Maruca s-a îndrăgostit de filosoful Nae Ionescu, care era cu 12 ani mai tânăr decât ea.
În timp ce Enescu compunea celebra operă Oedip la Tescani, Maruca trăia o relație pasională cu Nae Ionescu, relație care a durat șapte ani. După ce Ionescu a rupt legătura, Maruca a căzut într-o depresie profundă și a încercat să se sinucidă dându-și foc. Enescu a fost cel care a avut grijă de ea în această perioadă dificilă, iar la 57 de ani, Maruca, desfigurată după încercarea de suicid, a acceptat în cele din urmă să devină soția sa.
O viață marcată de suferință
Chiar și după căsătorie, viața lor a fost plină de greutăți. După instalarea regimului comunist, proprietățile lor au fost confiscate, iar cei doi au fost nevoiți să se refugieze la Paris, într-un apartament modest din Rue de Clichy. Enescu a continuat să dea concerte pentru a-și întreține soția, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid.
Pe 4 mai 1955, la vârsta de 74 de ani, după o carieră strălucită și o viață chinuită de o iubire neîmpărtășită pe deplin, George Enescu s-a stins din viață, departe de România, afectat de boală și de paralizia mâinii stângi. A fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris, alături de mari personalități precum Georges Bizet.
Maruca a murit în 1969, la 14 ani după Enescu. Pe piatra sa de mormânt nu a dorit să fie gravat niciun titlu nobiliar, ci doar „Maruca Enescu, născută Rosetti Tescanu.”
