Astăzi 8 octombrie, la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis va organiza o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate peste 100 de instituții de învățământ din România, cu prilejul celebrării Zilei Mondiale a Educației, marcată pe 5 octombrie. La final de mandat, președintele va acorda aceste distincții pentru a sublinia importanța „rolului esențial al celor implicați în educația tinerilor, îndrumându-i pe calea cunoașterii și a valorilor fundamentale ale unei societăți libere și prospere. A forma generații întregi este o vocație nobilă”, conform Administrației Prezidențiale.
În semn de recunoștință față de dascălii care contribuie la progresul României prin educație și care s-au dedicat cu profesionalism transformării școlii în viața elevilor și a comunității, Iohannis va conferi distincții unor instituții educaționale.
Printre școlile care vor primi aceste distincții prin decret prezidențial se numără:
- Colegiul Național „August Treboniu Laurian” din Botoșani, căruia i se va acorda Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor.
- din satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, județul Botoșani, care va primi Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler.