Un incident șocant a avut loc vineri dimineață, în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, unde o femeie de 53 de ani a fost agresată fizic în plină stradă de către un bărbat despre care se știe că este patronul unui magazin local.
Victima, care se deplasa vorbind la telefon, a fost surprinsă de o mașină care i-a tăiat calea. Crezând inițial că șoferul dorește să parcheze, s-a ferit, însă bărbatul a coborât din vehicul și a început să o lovească fără nicio explicație transmite Botosani News.
Femeia a declarat că nu îl cunoaște pe agresor și nu a avut niciodată vreo interacțiune cu acesta. Ea a fost lovită cu pumnii și picioarele, în special în zona capului, suferind răni care au necesitat îngrijiri medicale. După atac, agresorul a părăsit locul faptei, lăsând victima rănită. Aceasta a apelat numărul de urgență 112, iar un echipaj de poliție a sosit la fața locului și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi pentru tratament.
În urma incidentului, femeia a fost internată în spital și urmează să se prezinte la medicina legală pentru a obține un certificat medico-legal. Pe lângă leziunile fizice, ea a suferit o traumă psihologică semnificativă și se teme acum să mai iasă singură pe stradă.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale agresiunii și pentru a lua măsurile legale împotriva agresorului.