7.2 C
Botosani
Sunday, November 16, 2025

Botoșănenii s-au unit pentru Claudiu Răileanu — tânărul care va reprezenta România la Campionatul European de Badminton U17

Comunitatea botoșăneană a demonstrat că atunci când se mobilizează, poate face lucruri extraordinare. În ultimele săptămâni, zeci de oameni din Botoșani s-au unit pentru a sprijini visul unui tânăr sportiv care a adus județul în atenția națională și internațională.

Răileanu Claudiu, în vârstă de doar 16 ani, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Botoșani, a fost convocat la Lotul Național de Badminton al României pentru a participa la Campionatul European U17, ce va avea loc în Lanzarote, Spania 🇪🇸, între 29 noiembrie – 7 decembrie 2025.
Este o premieră istorică — Claudiu devine primul botoșănean care va reprezenta România la acest nivel competițional.

La început, participarea părea imposibilă: deplasarea și cazarea sportivului se fac pe cheltuială proprie, iar familia sa nu dispunea de fondurile necesare.
În doar câteva zile însă, apelul lansat de Asociația MOL SPORT a fost auzit.  Botoșăneni, sponsori și iubitori ai sportului au contribuit financiar sau moral, arătând că solidaritatea locală este încă vie și puternică.

Recunoștință din partea badmintonului botoșănean

Antrenorul Andrei Molie, cel care îl pregătește pe Claudiu, a transmis o scrisoare de mulțumire tuturor celor implicați:

„În numele badmintonului botoșănean, dorim să vă transmitem recunoștința noastră sinceră pentru sprijinul extraordinar oferit tânărului Claudiu Răileanu, convocat în premieră la Campionatul European U17 de Badminton.
Această reușită reprezintă mai mult decât o performanță sportivă — este o dovadă vie că pasiunea, munca și credința pot transforma visurile copiilor din Botoșani în realitate.
Datorită vouă, viitorul unui sportiv a continuat, iar odată cu el, a prins aripi și viitorul badmintonului botoșănean.”


Claudiu Răileanu merge acum în Spania nu doar ca reprezentant al României, ci ca ambasador al Botoșaniului — un exemplu că performanța se naște și în orașele unde poate nu există resurse, dar există voință.

Campania de sprijin a arătat că atunci când comunitatea se unește în jurul unui ideal curat, nimic nu este imposibil.
Botoșaniul a dovedit încă o dată că știe să-și susțină valorile.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

20,000FansLike

Latest Articles