Una dintre cele mai remarcabile structuri de infrastructură construite vreodată în România este barajul Stânca-Costești, amplasat pe râul Prut, în județul Botoșani. Construcția acestui baraj a fost un proiect de mare amploare, administrat de specialiști care afirmă că ridicarea sa a necesitat o investiție colosală, echivalentă cu 60 de tone de aur. Această sumă impresionantă reflectă importanța strategică a barajului, atât din punct de vedere economic, cât și pentru siguranța regiunii.
În partea de nord a României, râul Prut formează o linie naturală de demarcație, fiind ultima frontieră a Uniunii Europene în această zonă. În apropierea localității Stânca, acest râu impunător, care desparte România de Republica Moldova, este întâmpinat și reglementat de una dintre cele mai mari structuri hidrotehnice din țară. Barajul Stânca-Costești reprezintă o barieră impresionantă, un munte artificial de beton și oțel, care controlează cu succes apele tumultuoase ale Prutului.
Ridicat în anii ’70, în timpul regimului comunist, acest baraj este una dintre puținele mega-structuri ale „Epocii de Aur” care rămâne esențială și în zilele noastre. Nu doar că îndeplinește un rol crucial în prevenirea inundațiilor, dar este și una dintre cele mai mari construcții de acest tip din Europa. Pe lângă funcția sa de protecție împotriva revărsărilor râului, barajul are o utilitate multi-dimensională, oferind energie electrică, protejând locuințele și terenurile agricole și servind drept punct de legătură între România și Republica Moldova.
Costică Macaleți, fost inginer la Gospodărirea Apelor Botoșani, descrie barajul drept “o construcție spectaculoasă și extrem de rezistentă”. Aceasta nu a necesitat niciodată reabilitări majore și continuă să fie un element vital pentru gestionarea debitelor râului Prut, care, în timpul ploilor abundente, poate antrena volume uriașe de apă, punând în pericol întreaga regiune. “Este singura construcție capabilă să reziste forței Prutului, care, în perioadele ploioase, poate aduce fluxuri de peste 1.500 de metri cubi pe secundă”, explică el.
Barajul, cu o înălțime de 43 de metri și un coronament de peste 300 de metri, este o adevărată fortăreață împotriva inundațiilor. Capacitatea sa de retenție este impresionantă, putând stoca până la 1,4 miliarde de metri cubi de apă, iar lacul de acumulare, care acoperă 6.000 de hectare, poate fi extins până la 9.000 de hectare în perioadele de maximă retenție. Aceste dimensiuni fac din barajul Stânca-Costești nu doar o construcție monumentală, ci și un pilon esențial pentru securitatea hidrologică a întregii regiuni.
Construcția acestui baraj a fost inițiată ca o soluție la inundațiile frecvente și devastatoare ale râului Prut, care afectau atât malul românesc, cât și cel moldovenesc, aflat atunci sub controlul Uniunii Sovietice. Primele discuții între guvernul comunist al României și cel al Uniunii Sovietice au avut loc în 1952, iar decizia de a construi un baraj comun a fost luată în fața urgenței impuse de distrugerile provocate de râul dezlănțuit. Zona Stânca a fost aleasă datorită caracteristicilor naturale ale malurilor sale, care oferă o bază solidă din stâncă pentru ancorarea barajului.
Construcția propriu-zisă a început în anul 1971 și a fost finalizată în 1978, după șapte ani de muncă asiduă. Proiectul a presupus forarea și consolidarea stâncilor naturale, turnarea a milioane de metri cubi de beton și ridicarea unei structuri impresionante care să controleze forța râului. România a dus greul acestei construcții, contribuind cu majoritatea resurselor și forței de muncă, în timp ce Uniunea Sovietică a furnizat anumite materiale speciale, cum ar fi oțelul-beton folosit pentru fațada frontală a barajului, considerat indestructibil.
Conform acordului semnat în 1971 între România și Uniunea Sovietică, costul total al construcției a fost de aproximativ 61,8 milioane de ruble. Având în vedere că o rublă transferabilă era echivalentă cu aproape un gram de aur pur, rezultă că ridicarea barajului a costat echivalentul a 60 de tone de aur, o sumă impresionantă pentru acea perioadă.
Proiectul a avut și un impact social major, necesitând strămutarea a opt sate de pe ambele maluri ale Prutului pentru a permite formarea lacului de acumulare. Printre localitățile strămutate se numără Stânca, Movila Ruptă, Ripiceni și Ștefănești, pe malul românesc, și Costești, pe malul moldovenesc.
Astăzi, barajul Stânca-Costești este administrat în comun de România și Republica Moldova, iar deciziile legate de gestionarea apelor sunt luate de comun acord între cele două părți. Pe lângă rolul său hidrologic, lacul de acumulare a devenit un habitat important pentru păsări și alte specii de faună, atrăgând astfel și turiști interesați de frumusețea naturală a zonei. Deși nu este exploatat la întregul său potențial turistic, barajul rămâne o atracție pentru cei care vizitează regiunea sau traversează frontiera prin punctul vamal de la Stânca.
