Pe tărâmurile încărcate de tradiție și mister ale țării noastre, iubirea nu se celebrează doar în zilele dictate de influențele moderne, ci și în ritmul uneori năvalnic și alteori blând al obiceiurilor străvechi. Dragobetele, patronul iubirii și al tinereții veșnice, este un simbol autentic al sentimentelor curate și al primăverii care își face simțită prezența.
Legenda spune că Dragobete a fost fiul Babei Dochia, o figură mitologică legată de trecerea dintre iarnă și primăvară. Spre deosebire de mama sa, care întruchipa asprimea vremurilor reci, el era simbolul renașterii, al iubirii împărtășite și al veseliei. Se spune că Dragobete era un tânăr chipeș, puternic și blând, care aducea îndrăgostiților noroc și armonie. O legendă povestește că Dochia, geloasă pe frumusețea și influența fiului său asupra oamenilor, l-ar fi izgonit din împărăția sa înghețată, condamnându-l să rătăcească prin pădurile pline de flori și păsări. Însă în loc să sufere, Dragobete s-a contopit cu natura, devenind protectorul iubirii și renașterii.
În unele povești, Dragobete este văzut ca un zeu tânăr al iubirii, asemănător lui Eros sau Cupidon, dar cu un spirit liber, legat de natură și de ritmurile pământului. Dragobetele este privit drept un fel de zeu al iubirii pământești, spre deosebire de Eros sau Cupidon, care sunt divinități abstracte. El nu trage săgeți fermecate, ci aprinde inimile prin energia naturii care renaște.
Unii bătrâni din satele de odinioară povesteau că Dragobete se putea metamorfoza într-o pasăre fermecată, care aduna toate păsările cerului pentru a le învăța să-și aleagă perechea. De aici vine credința că în această zi păsările „se logodesc” și își construiesc cuiburile, simbolizând un nou început și fidelitatea în dragoste.
O poveste mai puțin cunoscută vorbește despre un blestem aruncat asupra lui Dragobete. Se spune că, pe vremea când Dochia încă domnea peste lume, Dragobete s-a îndrăgostit de o muritoare frumoasă, Ileana, și a vrut să coboare pe Pământ pentru a fi cu ea. Însă Dochia, furioasă, i-a interzis fiului său să își ia o soție muritoare, spunând că dragostea dintre un zeu și un om va aduce sfârșitul primăverii.
Dragobete, sfidând blestemul mamei sale, a coborât pe Pământ și și-a petrecut ziua alături de Ileana. Însă, exact la miezul nopții, Dochia a trimis asupra lor gerul iernii, înghețând întreaga natură.
Legenda spune că în fiecare an, pe 24 februarie, Dragobete se întoarce în lume pentru a încerca din nou să fie cu Ileana, iar în această zi, toate perechile care se iubesc îl ajută să înfrunte blestemul iernii prin puterea sentimentelor lor.
Tradiții și obiceiuri de Dragobete
Dragobetele era considerată o zi de bun augur pentru iubire, iar în trecut existau mai multe tradiții menite să aducă fericire, dragoste și protecție împotriva singurătății.
🔹 Întâlnirile tinerilor și sărutul Dragobetelui
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri era acela că, în această zi, fetele și băieții se îmbrăcau în straie de sărbătoare și porneau împreună în căutarea primelor flori de primăvară.
Dacă vremea era frumoasă, tinerii ieșeau pe dealuri, culegeau ghiocei și viorele, iar la întoarcere fetele fugeau simbolic, fiind urmărite de băieți. Dacă un băiat îi plăcea unei fete, trebuia să o prindă și să o sărute, iar acest gest nu era considerat o obrăznicie, ci o binecuvântare. Se spunea că acele cupluri care se sărutau de Dragobete rămâneau împreună tot anul. De aici vine și expresia „Dragobetele sărută fetele”.
🔹 Jurămintele și logodnele simbolice
În anumite regiuni ale țării, Dragobetele era momentul în care îndrăgostiții își jurau credință în fața naturii, un fel de logodnă simbolică. Băieții le ofereau fetelor flori și mărțișoare, iar relațiile începute în această zi erau considerate binecuvântate de forțele naturii.
🔹 Femeile strângeau apă de pe zăpadă
Un alt obicei interesant era legat de apă. Se credea că apa adunată din zăpada topită în această zi avea puteri magice, fiind folosită de tinere pentru a se spăla pe față, astfel încât să fie atrăgătoare și iubite tot anul. De asemenea, această apă era păstrată și folosită la descântece de dragoste.
🔹 Interdicții și superstiții
De Dragobete, se credea că este păcat să plângi, deoarece lacrimile vărsate în această zi aduceau necazuri și nefericire în dragoste. De asemenea, era o zi în care nu se muncea la câmp sau în gospodărie, dar era permis să se facă treburile casei, pentru că astfel dragostea și armonia se mențineau în familie.
Dragobetele în zilele noastre
În prezent, Dragobetele rămâne o sărbătoare simbolică pentru cei care vor să celebreze iubirea în stil autentic românesc. Deși multe dintre tradițiile vechi s-au pierdut, esența sărbătorii rămâne aceeași: o zi în care dragostea este sărbătorită în armonie cu natura și în spiritul tradițiilor locale.
În multe orașe și sate din România, Dragobetele este marcat prin evenimente speciale, spectacole folclorice, târguri de meșteșuguri și ateliere de creație, iar îndrăgostiții își fac mici surprize și cadouri inspirate din tradițiile străbune.
Dragobetele – iubire autentică, tradiție și suflet românesc
Într-o lume unde sărbătorile importate încearcă să ia locul tradițiilor autohtone, Dragobetele rămâne un simbol al iubirii sincere, al pasiunii curate și al legăturii profunde cu natura și obiceiurile străbune. Este un moment în care inimile se deschid, iar dragostea prinde rădăcini sub razele soarelui blând de februarie.
Așadar, Dragobetele sărută fetele, reînvie poveștile de iubire și ne amintește că dragostea adevărată nu are nevoie de artificii, ci doar de sinceritate și emoție curată. 🌿❤️
