Sfânta Parascheva, cunoscută și ca „Parascheva cea Nouă”, s-a născut în secolul al XI-lea, în Tracia, o regiune care astăzi aparține Turciei. Familia ei era una înstărită, cu educație și influență. Numele „Parascheva” înseamnă „Vineri”, ziua care amintește de Patimile lui Hristos. Încă de mică, avea o sensibilitate aparte. Se spune că, atunci când mergea la biserică, rămânea acolo până târziu, cu o privire care trăda o altă lume. Nu era copilul obișnuit, interesat de jocuri sau bijuterii, ci mai degrabă un suflet tăcut, desprins.
Momentul care îi schimbă destinul
La vârsta de 10–12 ani, avea să trăiască momentul care îi definește întreaga existență. La ieșirea din biserică, vede un cerșetor tremurând. Fără să ceară voie, își scoate haina scumpă și i-o pune pe umeri. Gestul pare unul simplu, dar acela este momentul „chemării”. Înăuntrul ei, un glas îi spune:
„Lasă lumea și urmează-Mă.”
Acest glas nu este o poveste poetică. Pentru oamenii vremii, a fost o realitate. De atunci, Parascheva începe să respingă tot ce înseamnă confort. Împarte hainele la săraci, se roagă în fiecare zi și devine din ce în ce mai hotărâtă să rupă legătura cu tot ce i se oferise.
Plecarea de acasă – gestul care sfidează normele vremii
La 15 ani, pleacă. Fără bagaj, fără familie, fără promisiune de întoarcere. Ajunge la Constantinopol, centrul spiritual al Imperiului Bizantin. Aici se roagă, trăiește în simplitate și refuză orice tentație a lumii mari și strălucitoare a capitalei.
Dar sufletul ei caută și mai multă tăcere. Așa că pleacă în Țara Sfântă, în locurile unde pășise Iisus. În pustiul Iordanului, trăiește în asceză, în post, cu puțină apă și multă rugăciune. Trăiește printre monahi, în peșteri, sub cer, fără a-și dori altceva decât prezența lui Dumnezeu.
Întoarcerea neașteptată
După ani de pustnicie, în ultimele zile ale vieții, simte că trebuie să se întoarcă în locurile natale, pentru a muri acolo. Se întoarce în Tracia, unde trăiește ultimul timp în rugăciune și anonimat. Moare pe furiș, fără să știe nimeni cine a fost.
Minunea de după moarte
Trupul ei este îngropat fără nume, într-un cimitir al săracilor. La scurt timp, un marinar este îngropat lângă ea, iar din mormântul lui începe să se răspândească un miros greu, insuportabil. Oamenii deschid groapa pentru a muta trupul acestuia și descoperă, lângă el, trupul ei, întreg, luminos și cu un parfum dulce. Atunci înțeleg că Dumnezeu a lăsat acolo un semn pentru oameni.
De la uitare la ocrotire
Moaștele ei sunt ridicate și puse la loc de cinste. Timp de secole, este cinstită în Bulgaria, apoi la Constantinopol. În 1641, Vasile Lupu, domn al Moldovei, află despre minunile ei și decide să aducă moaștele la Iași. Plătește enorm și le aduce cu alai domnesc. De atunci, Parascheva devine ocrotitoarea Moldovei.
Ce simbolizează viața ei de fapt
– O fată bogată care a renunțat la tot.
– O adolescentă care a plecat singură în lume, fără scandal, fără manifest.
– Un om care a ales să tacă și să se roage, în timp ce alții căutau recunoaștere.
– Un destin aparent mic, dar cu ecou peste 1000 de ani.
De ce fascinează și astăzi
Pentru că în timp ce lumea modernă ne spune să construim o imagine, ea a ales să dispară.
Pentru că în timp ce ni se spune că valoarea stă în vizibilitate, ea a ales anonimatul.
Pentru că în timp ce alergăm să ne facem un nume, ea a murit fără nume – și tocmai de aceea a devenit nemuritoare.
Legenda ei nu s-a oprit la moarte. Pentru oameni, Sfânta Parascheva nu este doar un nume din calendar, ci cineva viu, care intervine în istorii personale, aparent banale, dar pline de încărcătură.
1. Furtuna de pe mare – episodul care a cutremurat Constantinopolul
Se povestește că, atunci când moaștele Sfintei Parascheva au fost transportate de la Constantinopol către Moldova, o furtună violentă a izbucnit pe mare. Marinarii, îngroziți, au vrut să arunce lada în care se aflau sfintele moaște, crezând că aduc nenoroc. În clipa în care s-au apropiat să o arunce, vântul s-a oprit brusc, iar marea s-a liniștit. Marinarii au căzut în genunchi. Atunci au înțeles că nu cară un trup, ci o prezență care îi privește.
2. Focul care nu a ars – Iași, anul 1888
În 1888, un incendiu puternic a izbucnit în clădirea Mitropoliei din Iași. Flăcările au cuprins totul. Oamenii au intrat în panică, riscând să fie cuprinși de flăcări, și au alergat către raclă. Moaștele au fost acoperite de fum și focul s-a apropiat la câțiva pași. Totul ardea. Totul, în afară de raclă.
Lemn, pânză, ceară, icoane – totul fusese mistuit. Raclă – neatinsă. Niciun fum, nicio urmă de ardere. Pompierii, martori direcți, au rămas muți. Pentru mulți dintre ei, acela a fost momentul unei convertiri tăcute.
3. Războiul și foametea – când oamenii nu mai aveau nimic
În timpul Primului Război Mondial, în Moldova, s-a instalat foametea. Cadavrele oamenilor zăceau pe drumuri. Cei care încă puteau merge veneau la Mitropolie și atingeau racla Sfintei cu batista, cu bucățica de pâine, cu o icoană. A apărut atunci o expresie populară:
„Ne ducem la Sfânta, să ne întoarcem cu putere.”
În arhivele vremii scrie limpede: „Oamenii plecau mai liniștiți.” Uneori, miracolul începe cu un nerv care se oprește din tremurat.
4. Oamenii de azi – povești care nu ajung pe ecrane, dar se rostesc în șoaptă
În fiecare an, când se deschid ușile Catedralei, sute de bilețele ajung lângă raclă. Nu sunt scrise ca poezii, ci ca rănile.
„Sfântă, ajută-mă să nu-mi pierd mințile.”
„Sfântă, întoarce-l acasă.”
„Sfântă, fă-mă mamă.”
„Sfântă, să nu mor înainte să îmi cresc copilul.”
Unii spun că, după ce s-au întors de la Iași, li s-au schimbat lucrurile fără explicație rațională. Medici care spun „nu are cum, dar e bine”. Oameni care declară: „nu i-am spus nimănui, dar i-am spus ei, acolo”.
Sfânta Parascheva a devenit un fel de martor al durerilor românilor, un spațiu în care oamenii își lasă povara pentru o clipă.
Ce înseamnă, de fapt, un miracol
Un miracol nu e doar vindecare medicală, nu e doar un diagnostic răsturnat. Uneori, miracolul este că un om care nu mai avea putere să meargă, merge încă o zi.
Uneori, miracolul este că o mamă nu mai plânge singură.
Asta este forța discretă a Sfintei Parascheva:
Nu face spectacol. Face liniște.
