Mirko De Martinis, bărbatul acuzat în Italia de uciderea partenerei sale, Alina Cozac, a negat din nou orice implicare în moartea acesteia, susținând în fața instanței că femeia s-a simțit rău în noaptea fatidică și că el a chemat de urgență ambulanța.
Procesul, aflat în desfășurare la Tribunalul din Chieti, va decide soarta lui De Martinis, care este acuzat că ar fi strangulat-o pe femeia de origine română în ianuarie 2023.
Declarațiile inculpatului: “Nu am ucis-o pe Alina”
În fața judecătorilor, Mirko De Martinis și-a reafirmat nevinovăția:
“Nu am ucis-o pe Alina. În acea noapte s-a simțit rău, am chemat imediat ambulanța și am asistat la toate manevrele de resuscitare. Medicii au încercat din răsputeri să o salveze, dar fără succes. O iubeam. Pentru ea mi-am lăsat familia. Am fost împreună 17 ani, am avut momente dificile, dar niciodată nu a existat violență între noi.” a spus acesta conform publicației Il Centro.
Românca a fost găsită fără suflare în locuința lor din Spoltore, regiunea Abruzzo, iar De Martinis a fost cel care a sunat la 112.
Dovezile care l-au dus în arest
Încă din primele zile ale anchetei, suspiciunile s-au îndreptat către Mirko De Martinis. Autopsia, realizată sub coordonarea medicului legist Ildo Polidoro, a indicat moarte prin asfixie mecanică violentă, specifică strangulării.
Aceste rezultate au dus la arestarea lui De Martinis în septembrie 2023, la opt luni după moartea Alinei.
Apărarea contestă cauza decesului
Avocatul lui De Martinis, Antonio Perna, a pus sub semnul întrebării raportul medico-legal, susținând că Alina Cozac ar fi murit din cauza unei insuficiențe cardiace acute congestive, agravate de consumul excesiv de tutun.
Această ipoteză a fost respinsă categoric de familia victimei. Octavia Cozac, sora Alinei, care s-a constituit parte civilă în proces, a declarat:
“M-am simțit umilită când am auzit că sora mea ar fi murit din cauza fumatului.”
Ce urmează?
Procesul va continua pe 25 februarie, când instanța va analiza noi probe și va asculta mărturii suplimentare. Verdictul va stabili dacă Mirko De Martinis este vinovat de crimă sau dacă moartea Alinei Cozac a fost provocată de o cauză medicală naturală.