Una dintre cele mai fascinante legende urbane din nordul Moldovei a fost recent confirmată. Catacombele din Botoșani, o vastă rețea de beciuri adânci ce se întind pe kilometri întregi, au fost scanate cu ajutorul tehnologiei moderne. Aceste catacombe, care serveau ca adăpost în fața invadatorilor, vor fi deschise publicului pentru vizitare relatează Adevărul.
Municipiul Botoșani are o istorie îndelungată, fiind menționat ca târg încă din secolul al XV-lea. Dovezile arheologice atestă existența așezării chiar mai devreme, începând cu secolele XIII-XIV. Orașul, cunoscut pentru diversitatea sa etnică, a fost un centru comercial important până la începutul secolului XX. Chiar și astăzi, Botoșaniul este presărat cu clădiri și monumente istorice care amintesc de acele vremuri. Datorită vechimii sale, orașul este bogat în legende și mituri urbane.
Una dintre cele mai vechi legende se referă la o rețea de catacombe ce ar fi traversat subteran întregul oraș. Acestea erau folosite atât pentru depozitare, cât și ca loc de refugiu. Până de curând, existența lor nu fusese dovedită, mai ales că multe intrări au fost blocate în timpul regimului comunist.
Începând din 2022, cu ajutorul tehnologiei moderne, existența catacombelor a fost confirmată oficial. O parte dintre acestea vor fi deschise vizitatorilor, dezvăluind o rețea uimitoare subterană. Specialiștii în istorie arată că aceste catacombe, care pornesc din Centrul Istoric al orașului, au fost cel mai probabil amenajate în evul mediu, având un dublu scop: rute de evadare și spații de depozitare. În fața invaziilor tătărești, populația se adăpostea în aceste catacombe care se întindeau pe kilometri întregi.
Istoricul Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani, explică: „Botoșaniul, fiind târg comercial deschis, era afectat de numeroase năvăliri ale tătarilor, iar oamenii găseau soluții pentru a supraviețui. Se vorbește despre un refugiu subteran care ducea până la mănăstirea Popăuți.”
Catacombele au fost descoperite de muncitorii din perioada comunistă, dar nu s-au luat măsuri de conservare la acel moment. Abia în 2022, printr-un proiect transfrontalier România-Ucraina, cu fonduri europene, s-a realizat scanarea zonei cu tehnologia GPR (Ground Penetrating Radar) și cu laser, confirmând existența unui adevărat oraș subteran, cu beciuri și catacombe pe mai multe niveluri.
„Cu ajutorul acestui proiect, am confirmat miturile. S-au folosit tehnici non-intruzive, moderne. Tunelurile au discontinuități din cauza intervențiilor de-a lungul timpului, dar există o corespondență între ele. Multe clădiri au beciuri pe trei nivele, din piatră sau cărămidă, incredibile,” adaugă Dănuț Huțu.
Primul muzeu din această rețea subterană a fost deja amenajat într-o catacombă. Acest muzeu multimedia dedicat istoriei Botoșaniului și caracterului său multi-etnic dispune de numeroase monitoare și dispozitive hi-tech, precum și de manechine care ilustrează portul etnic al Botoșaniului de altădată. Vezi mai jos un video despre catacombe: