Un grav accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 3 ianuarie, în jurul orei 7:46, pe Drumul Național 17A, pe raza localității Ciumârna din județul Suceava. Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața.
Un apel la 112 a alertat autoritățile despre un microbuz care ieșise în afara carosabilului, având la bord șapte persoane. Toți pasagerii erau bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 58 de ani, proveniți din localitățile Vicovu de Sus, Straja și Brodina, și plecau la muncă în străinătate, relatează publicația Monitorul de Suceava.
Intervenție rapidă a autorităților
La fața locului au fost mobilizate două echipaje de descarcerare și șapte ambulanțe de la ISU și SAJ Suceava.
Echipajele de intervenție au descoperit șapte persoane implicate în accident, dintre care două erau încarcerate. Unul dintre aceștia, un tânăr de 32 de ani din Vicovu de Sus, aflat pe locul din dreapta față, a suferit cele mai grave leziuni și nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat la fața locului.
Cinci dintre pasageri au fost transportați la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale.