Duminică, 16 martie, începând cu ora 20:00, botoșănenii vor avea un motiv special pentru a se așeza în fața televizoarelor. Pe scena emisiunii X Factor va urca o tânără talentată din Botoșani, Măriuca Stan-Muraru, o adolescentă pentru care muzica nu este doar o pasiune, ci un destin asumat încă din copilărie.
De la vârsta de doar 4 ani, Măriuca a descoperit că scena și melodiile vor fi parte din viața ei. Inițial, părinții nu au crezut că are un talent ieșit din comun, ba chiar au încercat să o îndrepte spre alte activități. Însă, determinarea ei i-a făcut să își schimbe perspectiva. „Ea a insistat, spunea că vrea să cânte cu copiii pe care îi vede pe stradă. Atunci ne-am dat seama că este vorba despre Cheia Sol și soțul meu a luat legătura cu doamna Oana Pușcașu. La audiții, Măriuca a fost extrem de emoționată, iar la final era dezamăgită, simțind că nu a dat tot ce putea”, a povestit mama sa pentru presa loicală.
Născută pe 28 octombrie 2010, în Botoșani, Măriuca are și o mare pasiune pentru călătorii, dar muzica rămâne mereu în prim-plan. Încă de mică, și-a acceptat talentul ca pe un dar și nu s-a dat niciodată înapoi din fața provocărilor. La doar 6 ani, a participat la primul ei concurs internațional, în Ucraina, unde a obținut Premiul Special al Juriului. La scurt timp, la un alt concurs din România, a urcat pe podium. Nu pe prima treaptă, dar reacția ei a fost una care i-a impresionat profund pe părinți:
“Era atât de micuță, nici nu împlinise 6 ani. A luat premiul III și ne-a spus cu zâmbetul pe buze: Nu fiți triști, eu urc treaptă cu treaptă!”
Pentru Măriuca, fiecare competiție a fost mai mult decât o luptă pentru premii – a fost o modalitate prin care să-i arate profesoarei sale că munca și dedicarea sunt răsplătite. Visul ei este o carieră muzicală. „Am așteptat-o 10 ani. Dar nu ne atribuim merite, este doar munca ei și a doamnei profesoare”, adaugă mama sa.
Duminică, de la ora 20:00, Măriuca urcă pe scena de la X Factor, deschizând un nou capitol al visului său. O călătorie plină de emoție, pasiune și determinare, pe care o va parcurge treaptă cu treaptă.