Patru tineri din Botoşani, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti, fiind suspectaţi că au lovit un bărbat.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 17 şi 25 de ani, din municipiul Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a anunțat, luni seară, 9 decembrie, IPJ Botoşani.
Potrivit sursei citate, suspecţii, în timp ce se aflau pe strada Marchian din municipiul Botoşani, au agresat un bărbat de 28 de ani. Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, în timp ce se aflau pe strada Marchian, din
municipiul Botoșani, pe fondul unor discuții in contradictoriu, cu victima, un tânăr de 28 de ani, din municipiul Botoșani, l-ar fi lovit pe acesta, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
”Mai mult decât atât, cei patru, prin acţiunile, lor au tulburat liniştea şi ordinea publică”, a mai transmis sursa citată.
Cei patru au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Botoşani.