23.8 C
Botosani
Friday, April 18, 2025

Satul din Botoșani care ar fi fost „capitala“ secretă a Moldovei acum 200 de ani.

Locuitorii din Mihăileni, județul Botoșani, se mândresc că localitatea lor a fost, timp de două săptămâni, capitala Moldovei. Chiar dacă istoricii contrazic această afirmație documentele vechi dezvăluie o istorie ascunsă a acestui loc aparent neînsemnat pe harta României.

Satul Mihăileni, situat la 52 de kilometri de Botoșani, se află la granița cu județul Suceava, fiind separat de acesta printr-un podeț care traversează un pârâu odinioară impunător, acum acoperit de gunoaie. În prezent, Mihăileniul este un cătun tipic pentru nordul României rurale, sărăcăcios, dar cu ambiția de a progresa.

Rămășițele vechilor case boierești, cu steme nobiliare, o biserică domnească și un conac impunător sunt elementele care le oferă localnicilor bătrâni credibilitate atunci când își povestesc cu bucurie și nostalgie amintirile despre târguri boierești, domnitori exilați, regi, tezaure și prințese. Aceste povești transformă ulițele pline de noroi și casele din chirpici într-o lume misterioasă, acoperită de pământul pe care călca Enescu în copilărie, urmărind lăutarii târgului.

Mihăileniul – un vechi târg domnesc prosper

“Nu a fost doar un sat, ci un oraș, ba chiar un târg domnesc, preferatul domnitorului Mihail Sturdza. Era bogat și important, un loc de trecere pentru toate bogățiile vremii”, afirmă Petru Bozeac, un localnic în vârstă din Mihăileni. El susține că Mihăileniul a avut statut de oraș din 1792 până în 1945, când și-a pierdut această calitate în perioada comunistă.

O monografie a orașului, scrisă în 1932 de DN Puiu și Gr. Constantinescu, arată că târgul a fost înființat la granița cu Imperiul Habsburgic pentru negustori evrei. În 1792, târgul, cunoscut ca „Târgul Nou”, a fost oficializat pe moșia boierului Costachi Mariș. Tranzitul de mărfuri și influențele externe au dus la o diversitate etnică în oraș, unde evrei, austrieci și moldoveni trăiau și făceau comerț.

În 1830, Mihail Sturdza, viitorul domn al Moldovei, a cumpărat moșiile din zonă și a transformat târgul. A ridicat aici o biserică, o cazarmă și o școală, iar târgul a devenit „Mihăileni”. Sturdza își iubea orașul atât de mult încât l-a transformat în târg domnesc și capitală a județului Dorohoi, cu o populație de peste 3000 de locuitori.

Orașul boierilor și locul concertelor lui Enescu

Mihăileniul a cunoscut o dezvoltare rapidă, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale din Moldova. Boierii din familiile Mavrodin, Calcăntraur și alții s-au stabilit aici, atrași de atmosfera cosmopolită a târgului. În oraș au fost construite berării, farmacii, școli și chiar un spital.

Un alt aspect important al istoriei orașului este legătura cu marele muzician George Enescu, care și-a petrecut copilăria la Mihăileni, în casa bunicului său. Enescu a revenit ulterior aici pentru a susține concerte alături de Yehudi Menuhin.

Mihăileniul ca “capitală” temporară a Moldovei

Una dintre poveștile preferate ale localnicilor este că Mihăileniul a fost pentru scurt timp capitala Moldovei, când domnitorul Mihail Sturdza s-a retras aici din cauza unui complot boieresc.Oamenii spun că nu a fost mult, dar suficient cât să-i facă mândri pentru cel puţin 20 de generaţii. ”Păi Mihăileniul a fost capitala Moldovei timp de două săptămâni. Aici s-a retras domnul în urma unor plângeri ale boierilor la Iaşi. Era o jalbă mare împotriva lui la împărăţia Rusiei şi s-a retras două săptămâni pentru siguranţă aici. Şi atunci Mihăileniul a fost capitala Moldovei”, spune cu siguranţă săteanul.

Momentul ar fi avut loc după 18 luni de la luarea domniei, când mai mulţi boieri s-au jăluit ruşilor că se domnul dă pe bani şi ochi frumoşi prea multe ranguri boiereşti, numărul acestora triplându-se. Atunci, de teama unui complot, domnitorul s-ar fi retras la Mihăileni

Deși istorici locali nu confirmă această poveste, ei recunosc importanța orașului ca târg domnesc și capitală a județului Dorohoi.

Istoria Mihăileniului continuă să fascineze, îmbinând faptele reale cu legendele transmise din generație în generație.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

20,000FansLike

Latest Articles