Au fost scene dramatice ieri într-un mall din Botoşani. O femeie de 20 de ani a ameninţat că se sinucide, aruncându-se în gol, în faţa copilului şi a soţului său.
Înainte de sosirea echipelor de salvare, un bărbat, lider al unui grup civic local, a intervenit prompt. Acesta nu a mai așteptat sosirea echipelor de intervenție și a decis să acționeze pe cont propriu, urcând pe scară și inițiind o conversație cu tânăra, în speranța de a o calma și de a o face să renunțe la gestul necugetat. După un dialog tensionat, salvatorul a reușit să o convingă să coboare în siguranță, moment în care a fost preluată de echipele medicale sosite la fața locului.
Tânăra a fost transportată la secţia de psihiatrie a Spitalului Județean din Botoșani, iar poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Din primele informaţii, se pare că femeia, care se află în proces de divorţ, ar fi recurs la gestul disperat după ce ar fi fost ameninţată şi ar fi rămas fără acte.
“Eram prin zonă şi am văzut că era acolo sus, că vrea să se arunce. Am stat pe scările de jos, am convins-o prin natura faptului a ceea ce fac eu cu asociaţia, am spus sunt un om bun, nu vreau să-ţi fac rău, vreau să te ajut. Mă bucur că am reuşit să evit un dezastru”, a declarat Daniel Câșlariu, președinte asociație umanitare, citat de observator.ro.