Ovidiu Spiridon, un român în vârstă de 42 de ani, rezident în localitatea Serre din provincia italiană Salerno, a fost descoperit în stare critică pe o stradă din cartierul San Leonardo din Salerno, în dimineața zilei de vineri, 24 ianuarie.
Bărbatul, dispărut de două zile, a fost găsit de un angajat al unei benzinării, care a alertat imediat autoritățile și serviciile de urgență. Din păcate, Ovidiu a decedat la scurt timp după ce a fost transportat la Spitalul San Giovanni di Dio e Ruggi d’Aragona din Salerno, conform informațiilor publicate de Fanpage.
Conform relatărilor, Ovidiu Spiridon fusese internat pe 22 ianuarie, după ce i s-a făcut rău pe stradă și a fost transportat de Poliția Locală la spitalul din Eboli. În aceeași seară, acesta a părăsit spitalul fără a oferi vreo explicație, gest care a determinat familia să lanseze apeluri disperate pe rețelele sociale pentru a-l găsi.
Împrejurările morții rămân necunoscute
Detaliile exacte ale decesului sunt încă neclare, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a reconstitui ultimele momente din viața lui Ovidiu. Totodată, vor fi efectuate investigații medicale pentru a stabili cauza morții.
Această tragedie a lăsat familia îndurerată, iar ancheta continuă pentru a face lumină asupra circumstanțelor care au dus la acest deznodământ nefericit.