22.6 C
Botosani
Wednesday, April 16, 2025

Medicul botoșănean Emanuel Mirel L. a fost găsit decedat în locuința sa.

De loc din Darabani, Emanuel absolvise Facultatea de Medicină din Iași și își desfășura activitatea ca medic rezident la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”, loc în care își punea zilnic în slujba pacienților cunoștințele și empatia.

Tragedia s-a petrecut în dimineața de Florii, când Emanuel a fost găsit fără viață în locuința sa din Iași. Poliția a fost sesizată cu privire la decesul acestuia, iar în urma intervenției, s-a constatat că trupul nu prezenta urme vizibile de violență. A fost dispusă efectuarea necropsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei exacte a morții.

Evenimentul vine la scurt timp după dispariția fulgerătoare a unui alt medic rezident din Iași, fapt ce amplifică sentimentul de neliniște și durere în rândul colegilor din sistemul sanitar.

Pentru cei care l-au cunoscut, Emanuel rămâne în amintire ca un tânăr dedicat, echilibrat și profund uman.

„Drum lin printre îngeri, Emi! Ai fost un om atât de blând, frumos și mereu cu zâmbetul pe buze… un coleg cum rar întâlnești. Ai dat mereu exemplu de calm, empatie și profesionalism. Îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și pentru liniștea pe care o aduceai în jurul tău. Dumnezeu să te odihnească, dragul nostru coleg!”, a transmis colega sa, Ioana C.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Emanuel Mirel L., un tânăr medic al cărui drum s-a frânt mult prea devreme.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

20,000FansLike

Latest Articles