17.3 C
Botosani
Saturday, April 19, 2025

Veste bună pentru elevii și profesorii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Lucrările de modernizare la corpul B au fost finalizate

Veste bună pentru elevii și profesorii Colegiului Național ”Mihai Eminescu”. Corpul B al liceului a fost finalizat și după vacanța de la sfârșitul lunii octombrie aceștia se vor întoarce în această clădire, transmite botoșaninews.ro

Firma care execută lucrările de modernizare, Sud Est Construct, a terminat toate lucrările la corpul mai sus menționat și acum se face curățenie pentru a se putea permite începerea activităților educaționale.

Administratorul firmei, George Turcu,  a declarat pentru publicația mai sus citată că s-au făcut eforturi considerabile pentru a se putea preda acest corp de clădire în primele 6 luni, chiar dacă contractul de lucrări are o durată de 12 luni.

”Chiar dacă contractul de lucrări prevede o perioadă de 12 luni pentru finalizarea întregului obiectiv de investiții,  am  făcut eforturi împreună cu autoritatea locală pentru a finaliza în primele 6 luni un corp de clădire, lucru care s-a și întâmplat.

Lucrările de modernizare au presupus printre altele refacerea totală a instalațiilor electrice, termice și sanitare, schimbarea tâmplăriei, a parchetului, finisaje interioare și exterioare, etc. De asemenea au fost montate panouri fotovoltaice, au fost izolați pereții exteriori cu vată bazaltică de 15 centimetri și au fost montate recuperatoare de căldură, ceea ce va asigura un consum redus de energie.

A fost un efort imens pentru a reuși să terminăm la jumătatea contractului acest corp de clădire, presiunea a fost fantastică, mai ales la începutul anului școlar, dar am reușit să finalizăm acest corp care are o suprafață desfășurată de aproximativ 2500 de metri pătrați.

Celelalte corpuri sunt și ele în lucru și ne vom concentra să le finalizăm conform contractului de lucrări. La modul în care evoluează lucrările, acestea vor fi terminate la timp și nu vor apărea probleme dacă autoritatea locală va efectua la timp plățile pentru lucrările deja efectuate.” – a precizat  George Ionuț Turcu.

Mai jos un filmulet și cateva poze din corpul B:

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

20,000FansLike

Latest Articles